Există părinți care își propun să nu greșească niciodată. Să anticipeze tot ce ar putea merge prost, să răspundă cu calm la orice criză și să fie mereu un model demn de urmat. I-am întâlnit și la scoala primara Berceni, iar acest lucru ne-a bucurat, fiindcă ne-am dori ca toți copiii să aibă părinți responsabili, dispuși să-și asume ceea ce ține de ei.
Dar copiii nu au nevoie de părinți perfecți. Au nevoie de părinți reali, care fac greșeli, dar le repară, părinți care explică ce au învățat din eșecurile trecutului. Perfecțiunea nu educă. Ea apropie pentru o vreme oamenii, dar nu construiește relații cu adevărat profunde. Când înveți să renunți la idealul de „părinte model”, faci loc unui alt tip de relație: mai sinceră, mai umană, mai trainică. Această abordare este încurajată și integrată în filosofia educației relaționale la nivelul școlii noastre cu clase 1-4.
Profesorii de la scoala primara Berceni nu sunt perfecți, fiindcă asta le-ar crea anxietate copiilor
Atunci când încerci să fii un părinte impecabil, fiecare greșeală devine un eșec personal. Nu mai reacționezi natural, ci îți controlezi fiecare gest, cu speranța că ai putea elimina orice formă de disconfort pentru copil. În realitate, tocmai această rigiditate rupe firul relației autentice.
Donald Winnicott, pediatru și psihanalist britanic, introduce termenul de „părinte suficient de bun”, explicând că micile greșeli ale adulților nu dăunează copilului, ci dimpotrivă, îl ajută să se adapteze treptat la realitate¹. Un părinte care acceptă imperfecțiunea nu cedează haosului, ci construiește o relație sănătoasă, în care copilul învață să gestioneze emoțiile și provocările reale, nu un ideal imposibil de atins.
Tu, ca părinte, dar și profesorii de la scoala primara Berceni Iepurașul Bocănilă, am învățat din experiență că autenticitatea emoțională duce la relații mai stabile și mai echilibrate cu cei mici. Și nu doar la clasă. În multe familii din comunitatea noastră, părinții aleg să fie sinceri cu copiii lor, iar rezultatele se văd în siguranța emoțională a copiilor.
Greșelile asumate de părinți îi ajută pe copii să învețe
Copilul nu învață doar din ce i se spune, ci mai ales din ce observă. Iar dacă tu, părintele, îți recunoști greșelile și vorbești despre ele cu sinceritate, îi arăți că vulnerabilitatea nu este o slăbiciune, ci un act de curaj.
Marc Brackett, profesor la Yale și autorul cărții Permission to Feel, susține că exprimarea autentică a emoțiilor de către părinți le oferă copiilor un model sănătos de reglare emoțională². El arată că, atunci când copilul observă cum un adult recunoaște o greșeală și vorbește despre ceea ce simte, el învață prin imitație să nu se rușineze de propriile erori³. Astfel, greșeala nu mai e un pericol, ci o oportunitate relațională care întărește încrederea dintre copil și adult.
Și tocmai acest model este cultivat la scoala primara Berceni, unde profesorii folosesc greșelile drept puncte de pornire pentru învățare, nu pentru corectare rigidă.
Copiii se dezvoltă mai bine în relații imperfecte, dar autentice
Uneori, în dorința de a nu greși, părinții ajung să devină spectatori rigizi în propria relație cu copilul. Își aleg cuvintele cu grijă, ascund emoții și mimează calmul, crezând că așa oferă un exemplu bun. Dar copiii simt falsul și nu pot învăța decât din relații vii, nu din roluri perfect jucate.
Brené Brown, cercetătoare în domeniul vulnerabilității, arată că o relație autentică presupune, fără excepție, loc suficient pentru greșeli, emoții contradictorii și imperfecțiune⁴. Ea subliniază că în familiile perfecționiste, copiii ajung adesea să creadă că trebuie să „merite” afecțiunea, să dovedească că sunt demni printr-un comportament exemplar. În schimb, atunci când copilul observă că adultul nu e mereu „corect” sau „calm”, dar poate să-și repare relația și să-și exprime afecțiunea, el învață că siguranța nu vine din rigiditate, ci din continuitatea emoțională⁵.
Este aceeași perspectivă pe care o aplicăm zilnic la scoala primara Berceni Iepurașul Bocănilă – un loc în care greșelile sunt privite ca experiențe necesare pentru dezvoltare, nu ca eșecuri de care să fugim.
Renunță la controlul excesiv și vei crește un copil mai autonom
Uneori, cele mai bune lecții vin tocmai din eșecuri. Iar copilul nu are nevoie să fie ferit de toate greșelile, ci de un adult care să-l însoțească în procesul de înțelegere. Autonomia nu se învață dacă părintele face totul în locul copilului, ci dacă are încredere că cel mic va reuși, nu neapărat din prima.
Jessica Lahey explică faptul că autonomia copilului se dezvoltă mai bine atunci când părinții le permit greșelile și nu intervin constant ca să le prevină⁶. Ea argumentează că un copil care nu e salvat imediat de fiecare dificultate va învăța să aibă încredere în propriile resurse. Mai mult, Lahey susține că părintele care acceptă disconfortul emoțional de a-l lăsa pe copil să greșească, îi oferă, de fapt, cel mai mare cadou educativ: experiența gestionării eșecului⁷. Aceste lecții conduc nu doar la autonomie, ci și la mai multă reziliență.
Cultivăm autonomia și în scoala primara Berceni, unde cadrele noastre didactice creează contexte de învățare activă și îți asumă responsabilitatea personală atunci când e cazul, lăsând copilului loc să greșească și să-și corecteze drumul.
În cele din urmă, nimeni nu își dorește să greșească în fața propriului copil. Dar atunci când se întâmplă și alegi să rămâi deschis, sincer și implicat, creezi mai mult decât o lecție – creezi o relație. Copilul învață că iubirea nu e condiționată de succes, că greșelile nu sunt sfârșitul pământului, ci un posibil nou început. Și că vulnerabilitatea nu te slăbește, ci te apropie de cei dragi.
La scoala primara Berceni, încurajăm părinții să creeze un climat de încredere, în care copilul să greșească fără frică. Așadar, nu-ți propune să devii un părinte perfect. Propune-ți să fii acolo – cu tot ceea ce ești. Să lași greșelile să devină exemple, să repari atunci când doare, să explici atunci când nu se înțelege. Pentru că în imperfecțiunea ta se află exact spațiul de care copilul tău are nevoie ca să crească, să se accepte și, mai târziu, să-și permită și el să greșească.
Referințe:
¹ Winnicott, D. W. (1965). The Maturational Processes and the Facilitating Environment. London: Hogarth Press.
² Brackett, M. (2019). Permission to Feel: Unlocking the Power of Emotions to Help Our Kids, Ourselves, and Our Society Thrive. Celadon Book.
³ Idem.
⁴ Brown, B. (2012). Daring Greatly: How the Courage to Be Vulnerable Transforms the Way We Live, Love, Parent, and Lead. Gotham Books, p. 120.
⁵ Idem.
⁶ Lahey, J. (2015). The Gift of Failure: How the Best Parents Learn to Let Go So Their Children Can Succeed. Harper Books, p. 44.
⁷ Idem.