Când ai citit ultima dată o poveste și ți-ai dorit să o vezi pe scenă? Să-i vezi personajele cum prind viață, se mișcă, vorbesc, gesticulează? Ei bine, copiii simt acest impuls în fiecare zi. Pentru ei, o carte nu e doar material de citit. E un întreg univers care se joacă, se desenează, se pune în scenă și se prelungește în viața reală. Și poate că tocmai aici e diferența: nu cât citesc copiii, ci cum trăiesc ei poveștile din cărți. Într-un after school precum al nostru, o poveste bună nu se termină niciodată odată cu finalul fericit. Educatorii noștri îi ghidează pe cei mici să rescrie povestea cu creionul, să implice păpușile, să recreeze scenele preferate cu ajutorul teatrului de umbre. Astfel, lectura depășește granițele paginilor și se întinde peste joc, peste dialoguri, dincolo de copertele cărții. Este felul în care copiii își prelungesc lumea imaginară până când o fac să devină reală – și personală.
La un after school copii, desenele și ilustrațiile vin în completarea poveștii
Atunci când un copil desenează ce a reținut dintr-o poveste, el nu face un rezumat, ci practic retrăiește povestea. Fiecare linie este o interpretare afectivă, nu o simplă redare a firului narativ. Roșul poate să însemne furie, albastrul poate să reprezinte o mamă grijulie, iar un personaj cu patru ochi poate să simbolizeze frica. Acolo unde noi, adulții, căutăm coerență narativă, copilul găsește emoție. Iar desenele ieșite din mâna copilului devin un fel de jurnal afectiv al poveștii. Desenul este, astfel, un mod de a înțelege, dar mai ales de a personaliza lumea imaginară.
Desenul devine o formă de „citire pe dinăuntru” – copilul nu reproduce scenele, ci își reinterpretează propriile emoții în raport cu povestea¹. Acest tip de exprimare vizuală se practică adesea în cadrul activităților de after school copii, unde desenul devine puntea care leagă imaginația de limbaj.
Ce învață copiii când creează personaje – păpuși și le dau o voce
Să cuprinzi un personaj într-o singură păpușă nu e tocmai o joacă de copii. Este un exercițiu complet de empatie, imaginație și construcție narativă. Când copilul decide dacă păpușa e veselă sau tristă, dacă vorbește repede sau rar, dacă are o misiune sau o frică ascunsă, el nu doar recreează personajul despre care i s-a citit, ci învață să-l privească din mai multe unghiuri.
Mai mult, jocul cu marionete exprimă dialogul interior. Copilul învață să-și verbalizeze ideile, să rostească replici și să construiască mici dialoguri care, în esență, sunt exerciții de exprimare și elocvență. Cu fiecare păpușă care prinde glas, se activează o voce lăuntrică. Acesta este sensul jocului simbolic cu păpușile, prin care copilul descoperă lumea și o completează cu propriile lui sensuri².
În atelierele de after school copii, păpușile devin personaje recurente, iar copiii își creează propriul univers narativ, plin de voci, gesturi și replici amuzante. Dacă vrei să afli cum teatrul contribuie la dezvoltarea emoțională, încrederea și expresivitatea copilului tău, citește articolul nostru despre teatru pentru copii – așteptări și beneficii.
Teatrul de umbre, magia care transformă o carte într-un spectacol intim
Cu doar o lanternă, o bucată de pânză și câteva decupaje simple, orice copil poate să-și creeze propriul univers încărcat de emoții. Teatrul de umbre are acea putere subtilă de a vorbi mult prin mijloace puține. Pentru că umbrele nu arată prea multe detalii, dar sugerează intenții, conflicte, trăiri interioare.
Această formă de joc narativ activează un alt tip de imaginație – cea abstractă, care se concentrează pe mișcare, pe ritm, pe simbol. Copilul învață să spună povești nu doar cu ajutorul cuvintelor, ci prin forme, lumină, mișcări.
Atât cât am observat la programele noastre de after school copii, teatrul cu umbre este una dintre cele mai apreciate activități creative – pentru că îmbină povestea cu spectacolul și fantezia cu logica acțiunilor. Teatrul de umbre este, poate, cea mai intimă formă de spectacol pentru un copil: el este povestitorul, regizorul, actorul și spectatorul, toate în același timp.
Povestea continuă în afara paginilor
Cea mai bună poveste este cea care naște alte povești. Un copil care a iubit un personaj nu se oprește odată cu ultima pagină. El împletește firele narative cu ceilalți copii, schimbă finalul, născocește continuări sau repovestește totul din punctul lui de vedere.
Această capacitate de a duce povestea mai departe este, până la urmă, esența creativității. Nu vorbim despre imaginația proprie, ci despre abilitatea de a asuma o narațiune și a o prelucra până când devine proprie.
„Copilăria nu este o pregătire pentru viață. Copilăria este viața”, spunea Janusz Korczak, un pediatru, pedagog și scriitor polonez.
Uneori, tot ce trebuie să facem e să le oferim copiilor spațiu. Un colț în care să deseneze, să dea viață păpușilor, să se joace cu umbrele, ca într-o scenă mică dintr-un teatru imaginar. Într-un programul nostru obișnuit de after school copii, aceste spații devin adevărate ateliere de imaginație, în care fiecare copil își scrie, joacă și reinventează propria poveste. Nu știm niciodată până unde ajung copii cu continuarea poveștii – dar tocmai asta e și frumusețea.
Referințe:
¹ Cox, M. (1992). Art and the Development of the Child. HarperCollins.
² Piaget, J. (1962). Play, Dreams and Imitation in Childhood. Norton.