Cum ai putea să-l înveți pe copilul tău să spună ce simte, dacă nici tu nu știi de unde să începi? Emoțiile nu se predau ca tabla înmulțirii, dar se deprind din discuții, din gesturi, din tonul vocii. La Iepurașul Bocănilă, într-o scoala primara Bucuresti, vorbim zilnic despre trăiri – nu pentru că ne propunem să dăm lecții de psihologie, ci pentru că vrem ca fiecare copil să se simtă înțeles.
Rezonanța afectivă sau empatia, acel moment în care simți ce simte celălalt, nu apare de nicăieri. Se construiește. Iar tu, ca părinte, ai rolul de ghid în această călătorie spre sine și spre ceilalți. Află în continuare cum să discuți mai în profunzime cu școlarul tău.
Cum dezvoltă discuțiile despre emoții vocabularul afectiv
La vârsta școlară, copilul începe deja să-și formuleze mai clar trăirile și nevoile. Dar pentru asta, are nevoie să audă și să folosească cuvintele potrivite. Discuțiile sistematice despre emoții, fie acasă, fie la clasă, contribuie decisiv la extinderea vocabularului afectiv.
Potrivit unei cercetări realizate de Denham și Burton (2003), experte în domeniul dezvoltării emoționale a copiilor, școlarii care învață denumirea emoțiilor învață și cum să le recunoască, să le exprime și să le regleze mai eficient¹. Mai mult, acești copii se simt mai în siguranță emoțional și prezintă mai puține comportamente agresive sau de evitare. Capacitatea de a verbaliza o stare internă reduce tensiunea și favorizează cooperarea cu ceilalți.
La nivel de scoala primara Bucuresti, profesorii care integrează astfel de conversații în rutina zilnică au remarcat că cei mici comunică mai deschis, sunt mai puțin frustrați și mai empatici cu colegii. Părinții pot să vină în completarea acestui proces acasă, cu întrebări precum: „Cum te-ai simțit azi când ai fost ales în echipă?” sau „Ce ai simțit când ți s-a spus nu?”. Învățând să-și numească trăirile, copilul le înțelege și le gestionează mai bine.
Rezonanța afectivă și cum învață copilul să se pună în pielea celuilalt
Empatia nu este o calitate înnăscută, ci se dobândește treptat, în contexte reale de viață. Rezonanța afectivă apare atunci când copilul înțelege emoțiile altcuiva ca și cum ar fi ale lui. Această formă de empatie profundă se dezvoltă atunci când îl încurajezi să se gândească la ce simt colegii și la consecințele propriilor acțiuni.
Cercetările neuroștiințifice realizate de Decety și Jackson (2004) arată că expunerea constantă la situații de reflecție emoțională activează aceleași regiuni cerebrale responsabile cu empatia². Practic, în creierul copilului se creează o punte neuronală între observarea unei emoții la altcineva și propria trăire afectivă. Astfel, devine mai receptiv la semnalele subtile ale celor din jur și învață să-și regleze propriile reacții în funcție de contextul social.
La Iepurașul Bocănilă, în formatul de scoala primara Bucuresti, discuțiile despre comportamentele și reacțiile din timpul zilei îi ajută pe elevi să reflecteze: „Cum crezi că s-a simțit colegul când ai vorbit peste el?” sau „Ce ai putea face diferit mâine?”. Așa învață copiii să se conecteze cu adevărat la emoțiile celor din jur.
Jurnalul emoțional și reflecția ghidată, instrumente utile în școală
O metodă simplă, dar eficientă, este jurnalul emoțional. Copilul notează sau desenează ce a simțit într-o anumită zi, fără să-l evaluăm sau să-l corectăm. Acest exercițiu de reflecție nu doar că dezvoltă vocabularul afectiv, dar îi oferă celui mic și un spațiu securizat de procesare a trăirilor.
Studiile arată că exprimarea în scris a emoțiilor scade nivelul de stres și susține reglarea emoțională³. Mai mult, aceste practici sprijină conștientizarea emoțiilor și ajută la crearea unor tipare sănătoase de gândire și autoreglare. Copiii care țin un jurnal devin mai capabili să identifice cauzele unei stări negative și să formuleze strategii constructive de răspuns.
Într-a noastră scoala primara Bucuresti, profesorii care folosesc această metodă au observat o creștere a încrederii în sine și o mai bună cooperare în grup. Poți aplica și tu acest principiu acasă, întrebându-ți copilul: „Ce ți-a plăcut cel mai mult azi la școală?” sau „Ce te-a supărat și ce ai vrea să schimbi mâine?”. Când reflectează constant asupra propriilor trăiri, copilul învață să le controleze mai bine.
Emoțiile împărtășite prezic succesul relațiilor viitoare
Copiii care știu să vorbească despre emoții stabilesc relații mai sănătoase. Potrivit lui Marc Brackett, profesor la Yale și autorul cărții Permission to Feel, exprimarea autentică a emoțiilor este un predictor imbatabil al succesului relațional și al sănătății mintale⁴. Brackett subliniază că validarea emoțională din partea adulților este o componentă principală în construirea încrederii și a unei identități afective sănătoase. Când copilul simte că vocea lui emoțională contează, e mai înclinat să construiască relații pozitive, stabile și echilibrate.
La scoala primara Bucuresti Iepurașul Bocănilă, suntem foarte deschiși în a discuta despre sentimente și vedem cum copiii devin mai cooperanți, mai deschiși la feedback și mai empatici. Această abordare susține dezvoltarea unei baze solide pentru încredere în sine, colaborare și reziliență
Să crești un copil care își înțelege propriile emoții e un act de responsabilitate afectivă. La fel ca-n scoala primara Bucuresti, unde se cultivă reflecția și empatia, copilul tău învață simtă. Iar asta e uneori mai greu decât pare.
Vei observa că, în timp, cel mic devine mai atent, mai deschis, mai curajos în exprimare. Nu pentru că i-ai spus cum să fie, ci pentru că l-ai ascultat cu adevărat. Asta înseamnă rezonanță: să fii acolo, să rezonezi. Iar dacă și la școală se întâmplă același lucru, ai toate motivele să te bucuri – copilul tău crește frumos, pe dinăuntru.
Referințe:
¹ Denham, S. A., & Burton, R. (2003). Social-emotional prevention programs for preschool children. Springer.
² Decety, J., & Jackson, P. L. (2004). The functional architecture of human empathy. Behavioral and Cognitive Neuroscience Reviews, 3(2), 71–100.
³ Pennebaker, J. W. (1997). Writing about emotional experiences as a therapeutic process. Psychological Science, 8(3), 162–166.
⁴ Brackett, M. (2019). Permission to Feel. Celadon Books.